Opiacee
Opiacee - Opiumul şi substanţe înrudite:
Cultivarea macului (din care se extrage opiumul) se face pe suprafeţe
întinse, cu precădere în Orientul apropiat, mijlociu şi îndepărtat. După
perioada de înflorire, planta formează o capsulă rotund-ovalară ce
conţine seminţele acesteia. După o maturare de circa 10 zile, capsulele
se incizează şi se recoltează un latex alb, lăptos. Prin uscare, acesta se
colorează spre maron şi se întăreşte, dobândind o consistenţă
asemănătoare cauciucului. Această formă brută a opiumului se
modelează în bulgări, sau aşa-numite "pâini". Culoarea oscilează între
maron şi negru. După prelucrare, opiul brut poate fi mâncat, băut,
injectat sau fumat. Opiumul conţine aproximativ 40 de substanţe
active diferite, numite alcaloizi. Alcaloidul principal este morfina.
Morfina se extrage direct din macul alb (germ. Opiummohn) sau din
produsul intermediar.
Heroina se extrage prin transformarea morfinei obţinute din opiumul
brut, adăugându-se diferite substanţe chimice într-un proces chimic
simplu, în mai multe etape. Pentru acest procedeu sunt necesare, în
general, doar cunoştinţe de bază în chimie. Gradul de puritate al
heroinei însă este în relaţie directă cu priceperea şi experienţa
chimistului care o prepară. În ciuda unor procedee de bază şi a
substanţelor chimice obligatorii pentru obţinerea heroinei, chimistul
are o marjă de libertate suficientă în aplicarea unor metode de
producţie individuale. În consecinţă, formularea heroinei oferite pe
piaţa consumatorilor de droguri poate fi diferită, în funcţie de:
• formularea în timpul procesului de producţie (bulgăre, granule,
pulbere)
• substanţele chimice şi adjuvanţii adăugaţi, ce determină variaţii
ale culorii, precum şi
• variaţiile în compoziţia chimică.
Heroina pură, "neîntinsă" ajunge foarte rar pe piaţă. De multe ori,
laboratoarele de preparare adaugă încă din producţie anumite
substanţe, cu intenţia de a produce anumite efecte. Astfel, s-a
constatat adaosul de stricnină. Această substanţă, utilizată printre
altele ca rodenticid, are efect stimulator, administrată în cantităţi mici.
Consumatorul ar putea, astfel, conştientiza mai bine trăirile din timpul
stării de euforie (germ. Rausch).
Acelaşi efect stimulator îl are şi cafeina, frecvent adăugată heroinei.
Făcând abstracţie de aceste amestecuri preparate în laborator,
traficantul "întinde" adesea marfa cu glucoză, lactoză, acid citric sau
substanţe farmaceutice (de ex. paracetamol - subst. activă:
acetaminophen, n.tr.).
Dacă traficantul însă nu are la dispoziţie nici unul din aceşti excipienţi,
nu ezită să utilizeze alte substanţe, deosebit de periculoase. Astfel, au
fost determinaţi chiar şi detergenţi, insectidice, var ş.a.
Forme:
- pulbere albă - beige-brună (sau granule, ca de ceai solubil, la
heroina din Hongkong)
Heroina nr.1: heroină
Heroina nr.2: amestec de morfină şi heroină
Heroina nr.3: heroină cristalizată cu puritate de 30-60% (Hongkong
Rocks)
Heroina nr.4: heroină deosebit de concentrată din Turcia, de puritate
de până la 90% ("miere turcească")
Toxice utilizate:
Dolantina: un antialgic sintetic care acţionează similar cu morfina şi
dă, de asemenea, dependenţă
Codeina. monometileter al morfinei, componentă principală a multor
sucuri expectorante
Metadona: opiaceu sintetic cu structură similară heroinei (mijloc de
substituţie)
Tilidina: morfină sintetică, substanţa activă din Valoron N
Fentanil: Grup de substanţe cu efecte puternice, care sunt utilizate, de
exemplu, ca narcotice (în medicină - n.tr.), dar şi ca droguri sintetice
(heroină sintetică).
Forme de consum:
Opiaceele pot fi înghiţite, injectate, prizate, inhalate, fumate sau
administrate ca supozitoare.
Heroina fie se prizează, se inhalează (metodă numită "hailing" sau
"blowing"), ori se injectează intramuscular, subcutan (în ţesutul
adipos) sau intravenos, ultima variantă fiind constatată cel mai
frecvent. Pentru injecţia intravenoasă, se plasează într-o lingură o
cantitate de 50 - 150 mg heroină în apă; amestecul se încălzeşte până
când cea mai mare parte a substanţei se dizolvă. Pentru o mai bună
solubilitate se adaugă acid citric. Dependenţii de heroină filtrează apoi
soluţia obţinută printr-un tampon de vată sau un filtru de ţigaretă, o
aspiră într-o seringă şi o injectează ulterior în venă. Un dependent de
heroină consumă zilnic 0,5 - 3 g heroină de concentraţie medie.
Injecţiile se împart de regulă în trei, rareori în mai multe doze pe zi.
Efecte şi pericole apărute prin abuz:
Heroina are, practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, în
schimb are un efect analgetic de cinci până la 10 ori mai puternic. În
acelaşi timp, heroina este şi puternic euforizantă. La fel ca morfina,
estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa
psihică în sensul eliminării fricii şi proastei dispoziţii. Sub influenţa
heroinei, oamenii par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt
complet satisfăcute, au tot ce au nevoie. Adesea, consumatorii
relatează un episod de "flash" (engl. trăsnet), un flux dinamic, de
plăcere ce cuprinde întreg corpul imediat după injectarea în circulaţia
sanguină. Totalitatea efectelor resimţite de către cei care consumă
aceste droguri se mai numeşte "kick" (energie, avânt, putere
mobilizatoare). Termenii sugerează funcţia puternică de amplificare a
senzaţiilor prin care aceste opiacee pot domina comportamentul
persoanei dependente, mai ales dacă sunt administrate injectabil.
Mulţi consumatori dezvoltă şi o dependenţă faţă de seringă sau ac,
indiferent de drogul administrat. Este apreciată senzaţia ce o dă acul
înţepător, "simţi oţelul". Se injectează orice: de la comprimate
dizolvate, metadonă, coniac până la apa de baltă.
Cantitatea zilnică necesară de opiacee depinde de tipul substanţei şi
gradul de obişnuinţă. Odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării
de fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La o nouă
administrare, dispare depresia, la fel ca simptomele de sevraj fizic.
Manifestările de sevraj la dependenţa de heroină ajung de la
tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane)
până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor,
abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente,
dureri colicative şi crize convulsive. Efectul dozei unice dispare mai
repede ca la morfină. Durata efectului este de două-trei ore, spre
deosebire de morfină: cinci-şase ore. Corespunzător, fenomenul de
sevraj se instalează mai devreme, adică de două ori mai rapid ca în
cazul morfinei. Consumatorii care sunt deja dependenţi sunt obligaţi
să-şi reinjecteze heroina din ce în ce mai des, pentru a evita sevrajul.
Frecvenţa injecţiilor respectiv a cantităţii injectate per doză trebuie
crescută mai repede, decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile
ca efect. De acest fapt se leagă potenţialul criminogen ridicat al
heroinei. Deoarece preţul este ridicat şi cantitatea consumată atinge
ordine de mărimi considerabile, dependentului nu-i rămâne altă
posibilitate, decât să-şi asigure cantitatea necesară prin comiterea de
aşa-numite "infracţiuni de procurare". Infracţionalitatea directă şi
indirectă legată de procurarea heroinei apare mai rapid şi se manifestă
mai intens decât în cazul dependenţei de alte substanţe.
Având în vedere marja de siguranţă îngustă a heroinei, adică a
diferenţei mici între doza suportabilă şi cea toxică, se constată frecvent
intoxicaţia cu heroină, caracterizată prin pierderea cunoştinţei şi
depresia respitarorie, precum şi prin colapsul circulator şi frecvenţa
cardiacă extrem de joasă. Depresia respiratorie este principala cauză
de deces prin supradozare.
Potenţialul de dependenţă:
Administrarea injectabilă a heroinei de şapte până la zece ori poate
determina, în împrejurări favorizante, dependenţa, cu toate
consecinţele ulterioare. Capacitatea de a da dependenţă a heroinei
este extrem de mare, mai mare decat la orice altă substanţă.
Inhalarea şi prizarea de heorină duc, de asemenea, la dependenţă.
Consecinţe pe termen lung:
Dependenţii de heroină prezintă, conform experienţei clinice, o stare
generală puternic alterată.
Spectrul îmbolnăvirilor asociate cu consumul de droguri este larg:
- abcese ale extremităţilor
- carii dentare şi leziuni asociate
- reducerea masei musculare
- modificări trofice şi leziuni la nivelul picioarelor
- scabie
- ulceraţii şi flebite (inflamaţii ale venelor) la nivelul membrelor
inferioare
- bronşite purulente
- pneumonii
- boli cu transmitere sexuală
- crize psihiatrice/comportament suicidar
- infecţia HIV
- tuberculoza
- hepatita virală A/B/C
Infecţia cu virusul hepatitic C şi B constituie o problemă deosebită la
dependenţii de droguri. La Frankfurt, de exemplu, infecţia cu virusul C
apare la 95% din pacienţi, iar permeabilitatea infecţiei cu virusul B
este de 82%. Deoarece aceste boli se cronicizează foarte des -
hepatita B în circa 20% din cazuri, iar hepatita C in 70% din cazuri, se
poate presupune că aproximativ 75% din dependenţii de heorină
suferă de hepatită cronică. Evoluţia este adesea nefavorabilă, având în
vedere că sistemul imunitar este slăbit la cei mai mulţi dintre
consumatori, printre altele printr-o infecţie concomitentă cu HIV, sau
prin suprasolicitarea ficatului în urma consumului de alcool sau
consumului abuziv de alte substanţe. Astfel, tot mai mulţi pacienţi
suferă de afecţiuni dintre cele mai severe.
La femei, de regulă apare o amenoree secundară (absenţa ciclului
mentrual) care este reversibilă după mai multe luni de abstinenţă
forţată. Libidoul şi potenţa sunt reduse semnificativ. Legat de
amenoreea frecventă la femei, aceasta lasă adesea să treacă,
neobservată, o sarcină. Sarcina se observă doar într-un stadiu
avansat. Nou-născuţii din mame dependente prezintă un sindrom de
abstinenţă neonatal care apare, de regulă, la 12 - 48 de ore, ocazional
la 96 de ore după naştere. Tabloul clinic al acestui sindrom include în
primul rând insomnia, exagerarea reflexelor, tremoorul (tremurătura
involuntară), vărsături, hiperactivitatea, tonus muscular crescut,
dispnee, febră şi diaree. Mai rar pot apărea: strănutul, transpiraţiile şi
crizele convulsive. Sindromul periclitează în mod serios viaţa nounăscutului.
Actele infracţionale, prostituţia şi viaţa fără un domiciliu stabil sunt
coordonatele unei vieţi la marginea societăţii pentru mulţi dependenţi
de heroină.
Majoritatea consumatorilor prezintă, pe lângă boala de dependenţă, şi
o afecţiune psihică. Dependenţa ca boală poate fi considerată, în acest
caz, o încercare de autovindecare prin automedicaţie (de exemplu, în
cazul unor tulburări posttraumatice cronice după repetate abuzuri
sexuale şi fizice grave trăite în copilărie).
