Provenienţă:
Cocaina este extrasă chimic din frunzele tufei de coca. Planta, înaltă de
mai mulţi metri, creşte în zonele tropicale din America de Sud şi pe
arhipelagul indonezian (Malaizia).
Formă:
pulbere albă, floconoasă, cristalină
Consum:
Cocaina se prizează sau se injectează
Acţiune:
Dacă se administrează pe cale orală, cocaina produce stări de stupoare
(euforie), în doze mici şi fenomene de intoxicaţii, în doze mai mari.
Cocaina are efect anestezic asupra terminaţiilor libere nervoase de la
nivelul mucoaselor şi plăgilor. În trecut, cocaina a fost folosită ca
anestezic local, azi în acest scopt sunt utilizaţi derivaţi sintetici ai ei.
Mecanismul de acţiune al cocainei constă în inhibarea resorbţiei
neuromediatorilor adrenergici în structurile de depozitare de la nivelul
terminaţiilor nervoase simpatice. Astfel, sub acţiunea cocainei creşte
concentraţia mediatorilor adrenergici de tipul noradrenalinei. Aceştia
vor determina o excitare adrenergică crescută, deci vor creşte tonusul
simpatic general. Acest efect explică de ce cocaina poate fi utilizată, pe
o perioadă limitată, ca substanţă ce creşte performanţele individului.
[Simpaticotonie = excitabilitate crescută a simpaticului. Determină
accelerarea pulsului, dilatarea pupilelor (midriază), amplificarea
transpiraţiilor, inhibarea peristaltismului intestinal, excitabilitate
crescută]
Astfel, cocaina oferă senzaţia subiectivă a creşterii performanţelor şi
forţei fizice, precum şi creşterea obiectivă a anduranţei şi a nivelului
maxim de solicitare, până la epuizarea totală a rezervelor psihice ale
individului. Sub acţiunea continuă a cocainei, nevoia de somn este
neglijată, asemenea senzaţiei de foame, astfel încât individul poate
renunţa mai mult timp la aportul alimentar. Dispare sentimentul de
oboseală şi epuizare, dispoziţia se ameliorează iar mobilizarea creşte.
Desigur, toate acestea pot fi susţinute doar un timp limitat. Slăbirea,
oboseala, epuizarea, degradarea fizică şi, în ultimă instanţă,
insuficienţa funcţională sunt consecinţele utilizării pe timp îndelungat a
substanţei, pe lângă care apare dependenţa psihică severă care la
nici o substanţă nu se instalează atât de puternic, în timp atât de scurt
ca la cocaină.
Starea de euforie:
Stupoarea din timpul consumului de cocaină e caracterizată de o stare
generală de euforie, de senzaţia de fericire supraomenească şi de o
stare de mulţumire supranaturală, de un avânt al tuturor
sentimentelor, precum şi de un covârşitor sentiment de uniune cu
lumea - concomitent cu pierderea memoriei trăirilor generatoare de
conflicte şi probleme.
Creşterea mobilizării, dezinhibarea, creşterea capacităţii de a stabili noi
contacte, fanteziile de omnipotenţă şi stimularea sexuală fac şi ele
parte din stupoarea dată de cocaină.
Stupoarea dată de cocaină poate fi împărţită în trei stadii:
Stadiul euforic
Stadiul de stupoare
Stadiul depresiv
Stadiul euforic:
În cazul prizării substanţei, primele modificări euforice apar deja la
scurt timp după administrare. Consumatorii sunt foarte bine dispuşi şi
se simt fericiţi. Starea lor de spirit se îmbunătăţeşte din ce în ce mai
mult, astfel încât vor simţi o nevoie crescută de comunicare (logoree),
urmată de o accelerare a proceselor cognitive (tahipsihie).
În paralel, se manifestă o scădere progresivă a discernământului critic,
precum şi pierderea sentimentului de distanţare. Inhibiţiile sunt
înlăturate, dispare teama, contactele devin mai facile. Stadiul euforic,
al trăirilor pozitive, caracterizat de statisfacţie şi fericire, este descris
de către consumatori ca scopul propriu-zis, ca efectul dorit al
consumului.
Stadiul de stupoare:
În cel de-al doilea stadiu, al stuporii, pe lângă modificăriile descrise
anterior, apar frecvente aprecieri greşite ale realităţii,
pseudohalucinaţii, dar şi halucinaţii optice şi auditive adevărate. În
multe cazuri se descrie un tablou clinic paranoid-halucinant, cu idei de
relaţionare faţă de propriile trăiri. Drogaţii cu cocaină aud voci
ameninţătoare şi dojenitoare. De multe ori afirmă că s-ar vorbi despre
ei, că s-ar şti totul despre ei. În plus, la unii dintre ei se instalează şi
halucinaţii tactile sau mixte în care, de exemplu, cei în cauză simt
prezenţa unor animale mici sau a unor obiecte minuscule pe pielea lor;
uneori, ei le şi "văd". Tulburarea conştienţei nu este semnificativă în
timpul stadiului de stupoare.
Stadiul depresiv:
Stadiul al treilea, depresiv, se manifestă în principal prin oboseală,
indiferenţă şi pasivitate, adesea infiltrate de gânduri şi idei suicidare.
Acest stadiu este un episod periculos al consumului de cocaină,
deoarece apare riscul latent, necontrolabil al suicidului, ce se poate
actualiza în mod iminent.
Intoxicaţia:
Există, pe de o parte, şocul de cocaină, iar, pe de altă parte,
intoxicaţia acută cu cocaină.
Şocul de cocaină se manifestă prin insuficienţă circulatorie gravă şi
dispnee severă ce apar deja la cele mai mici cantităţi. Este vorba de un
fel de reacţie de hipersensibilitate.
Intoxicaţia acută cu cocaină este, în schimb, consecinţa
supradozării substanţei. Caracteristica intoxicaţiei acute cu cocaină
este tonusul simpatic foarte crescut, manifestat prin dilatarea
pupilelor, ochii strălucitori (sticloşi), tahicardie (puls accelerat), roşirea
feţei, transpiraţii, hiperventilaţie (accelerarea respiraţiei), creşterea
temperaturii şi creşterea tensiunii arteriale. Excitaţia nervoasă centrală
poate duce la la apariţia unor crize convulsive şi a unor mişcări
primitive, dar şi a unor halucinaţii. În final, tabloul clinic prezentat
degenerează în pierderea cunoştinţei care, împreună cu depresia
respiratorie şi prăbuşirea circulaţie sanguine va duce la deces, dacă nu
se aplică măsuri medicale de terapie intensivă.
Dependenţa:
În timpul perioadei de consum, apare o rapidă şi puternică creştere a
dozelor de la 0,1 până la 15 g, în cazuri izolate chiar până la 30 g
zilnic. Creşte rapid nu numai frecvenţa administrării, dar şi cantitatea
administrată de fiecare dată.
Cocainismul reprezintă dependenţa psihică puternică şi tendinţa
puternică de a creşte doza, în lipsa dependenţei fizice sau a toleranţei
faţă de substanţă. Cocainomania este exemplu cel mai elocvent al
dependenţei exclusiv psihice care, în privinţa efectului ei distructiv este
comparabilă cu dependenţa psihică şi fizică dată de consumul de
opiacee.
Fenomenele de sevraj psihic ce apar în abstinenţă sunt adesea atât de
puternice, încât pot duce la tentative de suicid, având în vedere că
capacitatea de intervenţie a individului în timpul abstinenţei este
păstrată - spre deosebire de cea din sindromul de abstinenţă a
opioidomanului.
Riscuri speciale:
Cocaina, de regulă, se prizează. În consecinţă, mucoasa nazală va
prezenta inflamaţii, ulceraţii şi - în cazurile grave - chiar perforaţii ale
septului nazal, ceea ce va determina o înfundare a nasului şi o
modificare corespunzătoare a fizionomiei.
Pe scena de azi a consumului de droguri, cocaina se consumă, de
regulă, în cadrul unor procese de politoxicomanie. Evident, ea nu a
fost disponiblă multă vreme în cantităţi suficiente pentru a face o reală
concurenţă heroinei. În ultimii ani însă, se pare că îşi găseşte locul pe
scena drogurilor. Persoane dependente numai de cocaină sunt azi o
raritate în practica clinică psihiatrică curentă, de cele mai multe ori
substanţa este consumată tranzitoriu sau ocazional în cadrul unei
depdendenţe generale avansate de droguri.
Unii consumatori îşi injectează în mod conştient amestecuri de cocaină
şi heroină - aşa-numitul "speed-ball".
Au fost însă înregistrate şi cazuri în care consumatorilor li s-a vândut
"spped-ball" în loc de cocaină pură. Astfel se induce, în cel mai scurt
timp, dependenţa de heroină a consumatorului de cocaină, fără
cunoştinţa şi voinţa acestuia.
Psihoza:
Un efect caracteristic al cocainei îl reprezintă aşa-numitele halucinaţii
tactile. Bolnavii psihotici au senzaţia prezenţei unor vieţuitori
minuscule, a unor particule fine de praf sau a unor obiecte de
dimensiuni mici pe pielea lor, pe care pretind, uneori, că le şi văd. În
consecinţă, se vor scărpina puternic (prezintă urme de grataj).
Sechele pe termen lung:
Dependenţii de cocaină prezintă alterări ale caracterului tipice
dependenţei. Pot apărea leziuni cerebrale grave, cum ar fi
encefalomalacia ("înmuierea substanţei cerebrale", n. tr.), ce duc la
demenţă. În stadiul final apare o dezintegrare fizică totală.
(vezi Dependenţa)
